Revan_Phantom

Cum îți alegi ochelarii de gaming potriviți pentru tine?

octombrie 24, 2017 0
cum-alegi-ochelarii-de-gaming.jpg

Dispozitivele digitale sunt folosite zi de zi, de oameni de toate vârstele. Fie că vorbim despre un televizor, un laptop, un monitor de PC, un telefon sau o tabletă, toate acestea contribuie la apariția unor afecțiuni cum este oboseala oculară. Folosirea acestor ecrane pentru perioade îndelungate poate duce la simptome precum: dureri de cap sau de ochi, vedere încețoșată, dificultăți de somn, senzația de uscăciune a ochilor, disconfort fizic și nu numai.

Practic, toate aceste probleme apar din pricina luminii albastre pe care aceste gadgeturi o emană. Este vorba despre o lumină cu lungimi de undă identificate drept nocive pentru ochiul uman. Astfel, pe piață au apărut ochelarii de protecție pentru PC fără dioptrii. Ei au fost primiți cu brațele deschise de către un anumit segment din grupul țintă: de gameri. Prin natura pasiunii lor, aceștia sunt expuși pentru mult timp la lumina albastră, aspect ce le afectează sănătatea și performanța.

Indiferent de ocupație, pasiuni sau vârstă, considerăm că este important să îți protejezi ochii de lumina albastră cu ajutorul unor ochelari care să o filtreze. Pe piața de profil există nenumărați comercianți care oferă spre vânzare astfel de produse. Indiferent că ne alegi pe noi sau alegi să colaborezi cu un alt magazin online sau offline, vrem să îți oferim un mic ghid, pentru ca tu să știi cum să alegi ochelarii de gaming potriviți pentru tine. În final, este vorba despre un lucru serios: sănătatea ochilor tăi.

Lentilele ochelarilor

Aceasta este una dintre componentele care face diferența dintre un brand care se respectă și unul mediocru. Pentru început, este nevoie să te asiguri că producătorul îți oferă informații prețioase despre ochelari: de ce filtre dispun ochelarii, cum funcționează, care este designul ramei, care sunt avantajele cu care întâmpină utilizatorul etc. Astfel, vei avea certitudinea că iei o decizie în cunoștință de cauză.

Este bine atunci când te întrebi cum se aleg ochelarii de gaming este să pornești de la factorii cei mai importanți pentru tine. De pildă, asigură-te că ochelarii dispun de filtre pentru lumina albastră și razele ultraviolete ce atacă ochiul. Important este și efectul de reflexie, deoarece vei dori ca ochelarii să îți ofere un confort ridicat în utilizare. Toate acestea au roul de a-ți proteja sănătatea și de a-ți oferi experiențe plăcute în utilizarea lor.

Verifică ce tratamente menționează producătorul atunci când vorbește despre tratarea lentilelor. De pildă, o lentilă tratată pentru creșterea rezistenței la zgârieturi va fi mai calitativă decât una care nu dispune de un tratament în acest sens. Astfel, nu doar că îți protejezi ochii, însă îți îmbunătățești experiențele de lucru și te asiguri că le prelungești pe cât posibil durata de viață.

În final, nu eziată să arunci o privire peste gradul de curbură a lentilelor. În momentul în care ele sunt ușor curbate, nu fac decât să creeze un microclimat în jurul ochilor, care facilitează clipirea, ținând la depărtare aerul uscat. Acestea sunt cele mai importante aspecte referitoare la lentile. Nu uita că ele îți oferă siguranța că ochii tăi sunt protejați așa cum se cuvine.

Rama ochelarilor

Simțul comun ne îndeamnă să credem că atunci când ne raportăm la rame, singurul aspect demn de menționat aici este aspectul. În realitate, este important să conștientizăm că rama este aceea care ne oferă confortul în purtare. O ramă prea strânsă poate duce la apariția unor dureri de cap, în vreme ce o ramă prea largă poate duce la alunecarea ochelarilor de pe ochi.

Este firesc ca rama să ofere o oarecare senzație de incomodare în primele câteva  zile de purtare, întrucât vei avea nevoie să te obișnuiești cu acestea. Ceea ce nu este normal este ca această senzație să persiste, chiar și la mult timp după ce utilizezi ochelarii. Materialul acesteia este foarte important în acest sens. Calitatea lui face diferența dintre o pereche de ochelari confortabilă și una pe care nu vrei să o mai porți vreodată pe ochi.

Există nenumărate materiale din care poți alege. Pe piața de profil găsești rame metalice, pe bază de oțeluri, titan sau aliaje de titan, din cupru, zinc, aluminiu sau chiar aliaje din metale nobile. Desigur, ai de ales și din rame de plastic, lemn sau rășini, acestea fiind mult mai accesibile la preț decât cele anterior menționate.

În contextul ramelor de ochelari pentru gaming, recomandăm atât ramele din policarbonat (dacă ești n căutarea unei alternative mai accesibile la preț), cât și ramele de aluminiu (dacă ești dispus să investești într-un produs de calitate, pe care să îl folosești perioade îndelungate de timp). Ambele oferă confort în purtare, sunt calitative și rezistente în eventualitatea unui impact. Pot fi purtate alături de căști, fără a jena utilizatorul.

Ce conține pachetul de livrare

Poate suna banal, dar dacă primești perechea de ochelari fără toc sau accesoriu pentru curățarea lentilelor, trebuie să iei în calcul și prețul achiziționării acestora în prețul final. Verifică dacă pentru perechea de ochelari achiziționată primești diverse accesorii folositoare. În final, nu are sens să cumperi o perehe de ochelari pentru filtrarea luminii albastre la un preț mai ieftin cu câteva zeci de lei față de concurență, dacă opțiunea pe care o ai în vedere oferă și anumite accesorii.

Prețul ochelarilor

Este foarte important ca indiferent de produsul achiziționat, să nu iei niciodată o decizie în funcție de preț. Și atunci când te întrebi cum alegi ochelarii de gaming potriviți, este imperios ca mai întâi să iei în calcul calitatea lentilelor, ramele, designul ochelarilor, eventualele accesorii și abia în final, prețul. Astfel, vei avea certitudinea că nu faci rabat la calitate. Sănătatea ochilor este foarte importantă și nu îți recomandăm să o pui în pericol pentru o economie de câteva zeci de lei.

Aceste sunt principalele criterii în funcție de care se aleg ochelarii pentru gaming. Indiferent că alegi să cumperi din magazinul nostru online sau din orice altă sursă, nu ezita să ții cont de ele, pentru a lua decizia potrivită.

RevanGlasses

Povestea Revan a început pe 20 aprilie 2016, când am pus în practică dorința de a crea și de a aduce un produs nou și util în România. Prin intermediul acestui blog, întreaga echipă Revan Glasses face toate eforturile pentru a-ți pune la dispoziție sfaturile necesare pentru a-ți proteja sănătatea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *